Pentru detalii privind activitatea din cadrul Comisiei Revolutionarilor din Decembrie 1989, va rugam sa vizitati linkul de mai jos:


Comisia Revolutionarilor din Decembrie 1989


1. Intrebare privind intarzierea solutionarii, de catre Ministerul Justitiei, a unui dosar de redobandire a cetateniei - urmata de rezolvare (16 februarue 2009)


2.Interpelare privind efectul aplicarii Legii 10/2001 si a actelor subsecvente - urmata de raspuns (23 februarie 2009)


3. Corespondenta oficiala - (4 martie 2009)


4. Interpelare privind problematica copiilor diagnosticati cu tulburari din spectrul autist (TSA) - urmata de raspuns (9 martie 2009)


5. Intrebare privind introducerea unui pachet legislativ destinat copiilor care sunt diagnosticati cu tulburari din spectrul autist (TSA) - urmata de raspuns (16 martie 2009)


6. Interpelare privind necesitatea autosesizarii Parchetului General in legatura cu incalcarea repetata a Ordonantei de Urgenta nr. 31 din 13 martie 2002, aprobata prin Legea nr. 107 din 27 aprilie 2006, privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii - urmata de raspuns (6 aprilie 2009)


7. Interpelare privind amplasarea aparatelor radar pe drumurile nationale din Romania - urmata de raspuns (27 aprilie 2009)


8. Interpelare privind necesitatea sesizarii Parchetului General in legatura cu incalcarea repetata a Legii nr. 107 din 27 aprilie 2009 - revenire (9 iunie 2009)


9. Intrebare privind nerambursarea la timp a TVA-ului catre exportatori (9 iunie 2009)


10. Intrebare privind transferarea unor suprafete de teren in proprietatea publica a comunei Giroc, judetul Timis (22 iunie 2009)


11. Intrebare privind problematica copiilor diagnosticati cu tulburari din spectrul autist - revenire (adresata Ministerului Sanatatii) (7 septembrie 2009)


12. Intrebare privind problematica copiilor diagnosticati cu tulburari din spectrul autist - revenire (adresata Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii) (7 septembrie 2009)


13. Interpelare privind problemele financiare cu care se confrunta consulatele Romaniei din America de Nord (7 septembrie 2009)


14. Comunicat de presa (12 octombrie 2009)


15. Interpelare privind retragerea licentei Institutului Cantacuzino (22 februarie 2010)


16. Interpelare privind afirmatiile denigratoare ale ministrului român de Externe în legatura cu comunitatea rroma (8 martie 2010)


17. Declaratie politica (29 martie 2010)


18. Initiativa legislativa


19. Domnul Raymond Luca a inaintat conducerii celor doua Camere ale Parlamentului un proiect de hotarare prin care Legislativul se angajeaza sa intervina pe langa autoritatile competente, pentru accelerarea solutionarii dosarelor Revolutiei si mineriadei. (14 iunie 2010)



20. Intrebare legata de stadiul cercetǎrilor privind cele 12.034 persoane suspecte de vot multiplu la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2009, adresata Ministrului Administratiei si Internelor (28 iunie 2010)



21. Intrebare legata de stadiul cercetǎrilor privind cele 12.034 persoane suspecte de vot multiplu la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2009, adresata Ministrului Justitiei (28 iunie 2010)


22. Declaratie politica (28 iunie 2010)

23. Rezolutie privind implinirea a 130 de ani de relatii diplomatice intre Romania si Statele Unite ale Americii (2 septembrie 2010)

24. Amendament la Legea Bugetului de Stat pe anul 2011 - aprobat in Comisia de Politica Externa din Senatul Romaniei.

25. Interpelare referitoare la decizia MAE de a inchide Consulatul General al Romaniei la Montreal (1 februarie 2011)

26. Schimb de scrisori cu domnul Teodor Baconschi, ministrul roman de Externe (martie 2011)

27. Intrebare adresata Ministerului Muncii, cu privire la incheierea Acordului de protectie sociala cu provincia Quebec (aprilie 2011).

Nota: Premierul Emil Boc a raspuns la intrebarea adresata Ministerului Muncii, aducandu-ne la cunostinta lucrurile mentionate in textul intrebarii. Pe aceasta cale, doresc sa-i multumesc primului ministru pentru atentia cu care a citit intrebarea si pentru fidelitatea cu care a reprodus-o. Dincolo de aceste aspecte, astept totusi momentul in care Guvernul Romaniei va lua in serios proiectul acordului social cu provincia Quebec si va face toate demersurile necesare pentru realizarea lui.

Gasiti mai jos textul complet al raspunsului primit din partea Guvernului:

"In perioada 20-24 septembrie 2010 a avut loc la Bucuresti prima runda a negocierilor intre delegatiile Romaniei si provinciei Quebec in scopul incheierii intelegerii in domeniul securitatii sociale intre Guvernul Romaniei si Guvernul provinciei Quebec.

Discutiile s-au purtat ca urmare a negocierii si semnarii Acordului in domeniul securitatii sociale intre Romania si Canada. Canada fiind un stat federal, guvernul federal si guvernele provinciale impart jurisdictia in domeniul protectiei sociale. Unele aspecte sunt reglementate la nivel federal, altele sunt in competenta guvernelor provinciale. De aceea, toate acordurile de securitate sociala ale Canadei contin o dispozitie, denumita "dispozitie provinciala", care permit statului cu care se incheie acordul sa incheie de asemenea o intelegere privind aspectele securitatii sociale care se afla sub jurisdictie provinciala.

Tinand cont de faptul ca Provincia Quebec are propria competenta constitutionala asupra sistemuluii de pensii si a celui privind accidentele de munca si bolile profesionale, comparativ cu Canada, precum si de faptul ca comunitatea romana din provincia Quebec a solicitat expres incheierea unui acord de securitate sociala cu Romania, Romania si provincia Quebec si-au exprimat disponibilitatea pentru incheierea unei intelegeri in domeniul securitatii sociale, care sa reglementeze acordarea pensiilor si a prestatiilor privind accidentele de munca si bolile profesionale.

Au fost astfel facute demersuri pentru inceperea negocierilor cu provincia Quebec, prima runda derulandu-se in luna septembrie 2010, la Bucuresti.

Urmatoarea runda de negocieri va fi stabilita de comun acord conform disponibilitatii agendelor ambelor parti si va avea loc in cursul anului 2011.

Cu deosebita consideratie,

Emil Boc"



1. INTREBARE

Adresata: Domnului ministru Catalin PREDOIU Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti

De catre: Domnul senator Raymond LUCA, circumscriptia electorala nr. 43, colegiul uninominal 2 Strainatate

Obiectul interpelarii: Intarzierea solutionarii, de catre Ministerul Justitiei, a unui dosar de redobandire a cetateniei

In calitate de reprezentant al Diasporei in Parlament, as vrea sa va aduc la cunostinta urmatoarea situatie: domnul Victor TODORIUC, nascut la data de 12.05.1974 in Ocnita, Rebublica Moldova, a depus, in anul 2004, dosarul de redobandire a cetateniei romane la Ambasada Romaniei de la Washington. Dosarul a fost transmis spre solutionare la Ministerul Justitiei, la data de 16.11.2004, cu numarul de inregistrare C-3674/16.11.2004. De la acea data, ambasada Romaniei la Washington nu a fost anuntata de vreun motiv/impediment de nerezolvare/intarziere a dosarului domnului Todoriuc dar, cu toate acestea, dosarul nu a fost inca solutionat.

As vrea sa mentionez ca m-am adresat personal Ministerului Justitiei, la adresa de mail cetatenie@just.ro, la data de 13 ianuarie a.c., dar nu am primit inca nici un raspuns.

Va rog sa precizati, domnule ministru:

1. Daca dosarul dlui Victor Todoriuc se mai afla la Directia pentru Probleme de Cetatenie din cadrul Ministerului Justitiei?

2. Cand va fi solutionat dosarul dlui Victor Todoriuc, in cazul in care nu exista nici un impediment care sa stea in calea rezolvarii lui?

Solicit raspuns in scris si oral.

16 februarie 2009

Senator Raymond LUCA

NOTA - In urma acestei intrebari, Ministerul Justitiei a solicitat doua documente de completare a dosarului continand cererea de redobandire a cetateniei si a dat un nou termen de rezolvare, pe data de 15.04.2009.

2. INTERPELARE

Adresata: Doamnei presedinte Anca OPRE Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor

De catre: Domnul senator Raymond LUCA, circumscriptia electorala nr. 43, colegiul uninominal 2, Strainatate

Obiectul interpelarii: efectul aplicarii Legii 10/2001 si a actelor subsecvente.

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, a adoptat, la 24 aprilie 1997, Rezolutia nr. 1123, prin care a "incurajat Romania sa reglementeze problema restituirii bunurilor imobiliare confiscate sau expropriate". Adunarea a "solicitat ferm autoritatilor romane sa modifice legislatia referitoare la restituirea proprietatilor confiscate sau expropriate, in special Legea nr. 18/1991 si Legea nr. 112/1995, pentru a prevedea restituirea acestor proprietati in integrum sau acordarea unei despagubiri corecte in schimb". La 3 decembrie 1998, Parlamentul European a adoptat Rezolutia nr. A4-0428, prin care se cerea Romaniei sa amendeze Legile nr. 18/1991 si 112/1995 si "sa gaseasca o solutie definitiva si corecta care sa asigure restituirea integrala a proprietatilor sau, daca acest lucru nu este posibil, plata unei compensatii corespunzatoare…" In aceeasi ordine de idei, Camera Reprezentantilor din Statelor Unite ale Americii a adoptat, la 1 octombrie 1998, Rezolutia nr. 562 cu privire la proprietatile expropriate in mod abuziv de catre fostele regimuri totalitare. Prin aceasta rezolutie s-a cerut ca "statele sa restituie proprietarilor de drept proprietatile expropriate in mod abuziv, iar in cazul in care restituirea nu este posibila sa se acorde compensantii imediate, drepte si efective".

Ulterior adoptarii acestor rezolutii, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Aceasta lege reglementeaza restituirea catre proprietari - in natura sau prin masuri reparatorii in echivalent – a imobilelor preluate in mod abuziv de catre stat in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 si in anul 1940, in baza Legii nr. 139 privind rechizitiile. Legea 10/2001 exclude insa de la prevederile sale imobilele care au apartinut cultelor religioase si minoritatilor nationale, stabilind ca situatia acestora se va reglementa prin "acte normative speciale" ulterioare (articolul 8 paragraful 2). Legea 10/2001 reia problema imobilelor cu destinatie de locuinta, la care s-a referit si Legea nr. 112/1995, si reglementeaza, pentru prima data dupa 1990, situatia bunurilor nationalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru nationalizarea bunurilor industriale, bancare, de asigurari, miniere si de transporturi, precum si cele nationalizate fara titlu valabil.

In vederea aplicarii Legii 10/2001 au fost emise o serie intreaga de ordonante si decrete. Acestea cuprind prevederi in legatura cu modul in care urmeaza a fi actualizate eventualele despagubiri primite de persoanele indreptatite. Amintesc aici Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 184/2002 sau Ordinul nr. 4/24555 al Bancii Nationale a Romaniei, emis la data de 5 august 2003, privind cursul oficial leu/dolar SUA in perioada 1945-1989.

Va rog sa precizati, doamna presedinte:

1. Ce efecte a produs Ordonanta 184/2002?

2. Cate cereri de restituire au fost depuse conform acestei Ordonante?

3. Cate cereri de restituire au fost solutionate?

23 februarie 2009

Senator Raymond LUCA

NOTA - In urma acestei interpelari, ANRP a raspuns:

Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a raspuns, prin adresa nr. 789310 din 2 martie 2009, la interpelarea adresata de domnul senator Raymond Luca, prin care acesta solicita informatii cu referire la efectele produse de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 In privinta aplicarii Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate In mod abuziv In perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

In acest raspuns oficial, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor explica faptul ca, in vederea acordarii beneficiului Legii 10/2001, mecanismul de punere in aplicare a acestui act normativ stabileste parcurgerea unor proceduri speciale. Declansarea acestor proceduri se face prin introducerea cererii de restituire in conformitate cu prevederile legale incidente, respectiv notificarea unitatii detinatoare in termenul prevazut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicata, prin intermediul executorului judecatoresc (acest articol prevede in sarcina persoanei indreptatite obligatia de a transmite notificarea pentru imobilul solicitat prin executorul judecatoresc de pe langa judecatoria in a carei circumscriptie isi are sediul persoana juridica detinatoare a imobilului). Executorul judecatoresc va inregistra notificarea si o va comunica persoanei notificate in termen de 7 zile de la data inregistrarii.

Totodata, ANRP arata faptul ca aceasta procedura trebuia initiata in termen de 12 luni de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv pana la data de 14 februarie 2002, sub sanctiunea pierderii “dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.” Totodata, acest termen pentru depunerea notificarii poate avea si o alta data de referinta de la care incepe sa curga, respectiv de la data respingerii actiunii privind restituirea in natura a bunului solicitat prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.

In ceea ce priveste efectele aplicarii Legii nr. 10/2001, acestea se refera in principal la:

1. Modalitatea de actualizare a despagubirilor acordate In perioada cuprinsa Intre 6 martie 1945 si 22 decembrie 1989 precum si a situatiilor generate de aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului.

2. Termenul de completare a dosarului constituit in temeiul depunerii notificarii, potrivit Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001 – 14 februarie 2002), cu actele doveditoare privind dovada dreptului de proprietate si a calitatii de mostenitor prevazut de art. 22 din respectiva lege, a fost prelungit cu 30 de zile, respectiv pana la data de 14 martie 2003.

ANRP precizeaza ca, prin O.U.G. nr. 184/2002, nu a mai fost prelungit termenul pentru depunerea notificarilor In temeiul Legii nr. 10/2001. In perioada 14 februarie 2001 – 14 februarie 2002 au fost depuse 202.505 notificari, din care au fost solutionate pana in prezent 111.750. Totodata, ANRP mai precizeaza ca, In virtutea art. 8 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, s-a adoptat Legea nr. 501/2002 pentru aprobarea si modificarea O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania. Prin art. VI, alin. (1) din O.U.G. nr. 184/2002, se prelungeste cu 30 de zile termenul de depunere al cererilor de retrocedare a imobilelor apartinand cultelor religioase. La expirarea acestui termen (2 martie 2003) au fost depuse un numar de 7568 de cereri. La expirarea celui de-al doilea termen (acordat prin art. II din Titlul II al Legii nr. 247/2005), respectiv 25 ianuarie 2006, au fost depuse aproximativ 14 800 de cereri, din care au fost solutionate pana in prezent 3626.

3. Corespondenta Oficiala

4 martie 2009

Intr-o corespondenta oficiala, adresata in calitate de presedinte al Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie 1989, senatorul liberal Raymond Luca a adus la cunostinta presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor faptul ca deputatul PDL Mihail Boldea, vicepresedinte al aceleiasi comisii, se afla intr-o situatie clara de conflict de interese, fiind in acelasi timp vicepresedinte al Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie 1989 si avocatul unuia dintre liderii Asociatiei de Revolutionari. De asemenea, corespondenta demonstreaza ca domnul Mihail Boldea se afla si in situatie de incompatibilitate cu functia de deputat!

In argumentatia sa, senatorul Raymond Luca arata ca, printre alte atributii, Comisia are si pe aceea de a primi si solutiona contestatii si de a aviza orice act ori initiativa legislativa cu referire la Revolutia din decembrie 1989 si la revolutionari. D-l Boldea se afla insa in situatia de a-si exprima, prin vot, opinia cu privire la solutionarea unei contestatii formulata de un revolutionar care si l-a ales ca avocat... tot pe domnul Mihail Boldea! (Insusi Mihail Boldea a confirmat, in fata membrilor Comisiei, ca il reprezinta in calitate de avocat pe domnul Dorin Lazar Maior, lider de asociatie.) Mai mult, tot conflict de interese este si situatia in care un avocat ce apara drepturile unor revolutionari are atributia, in calitate de vicepresedinte al Comisiei, sa avizeze acte sau initiative legislative cu referire la revolutionari. Este evident faptul ca in aceasta situatie exista posibilitatea, macar teoretica, de a aviza favorabil doar acele acte sau initiative legislative care sunt in favoarea celor pe care ii apara in calitate de avocat.

Inlocuirea domnului deputat Mihail Boldea din calitatea de membru al Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie 1989 se impune de la sine, conchide senatorul Luca. Senatorul Raymond Luca solicita Parlamentului Romaniei aplicarea corecta a legilor, avand in vedere ca Mihail Boldea nu este doar in conflict de interese, dar nici nu a dat curs, ca deputat, procedurii de notificare a acestei situatii in termenele prevazute de lege. Boldea se afla in incompatibilitate cu insasi calitatea de deputat, singura masura acceptabila fiind In aceasta situatie, demiterea de drept a lui Mihai Boldea din functia de deputat. Nu este lipsit de interes si faptul ca Mihail Boldea este cercetat penal pentru ca ar fi folosit acte false pentru obtinerea in instanta a unui teren de 640 de metri patrati, in centrul Galatiului, teren ce apartinea Primariei municipiului si pe care se afla un hotel, monument istoric, fapt semnalat si de “Curentul”, din data de 3 martie 2009.

NOTA: Ca urmare a faptului ca institutiile sesizate in cazul Boldea nu au formulat pana in momentul de fata nici un raspuns, domnul senator Raymond Luca s-a adresat din nou conducerilor celor doua Camere ale Parlamentului, reamintind presedintilor Senatului, respectiv Camerei Deputatilor, de situatia conflictului de interese si de starea de incompatibilitate in care se afla deputatul Mihail Boldea si solicitand analizarea situatiei in sedinta Birourilor Permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului:

Parlamentul Romaniei - Senat

Catre Biroul Permanent al Senatului - Dlui Presedinte Mircea Dan GEOANA

Stimate domnule presedinte,

Va reamintesc ca, la data de 4 martie 2009, prin adresa nr. 42/44, inregistrata cu nr. de intrare I 163, am sesizat Biroul Permanent al Senatului, in calitatea mea de presedinte al Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie 1989, cu privire la deputatul PDL Mihail Boldea. Domnul Boldea se afla - asa cum am argumentat pe larg in materialul care a insotit adresa sus-amintita - in conflict de interese, fiind in acelasi timp vicepresedinte al Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie 1989 si avocatul unuia dintre liderii Asociatiei de Revolutionari. Totodata, domnul Mihail Boldea se afla si in situatie de incompatibilitate cu functia de deputat, asa cum am mai precizat in sesizarea anterioara.

Cu toate ca a trecut mai bine de o luna de la data la care v-am trimis aceasta sesizare, nu am primit nici un raspuns din partea Biroului Permanent, care nu a exprimat nici un punct de vedere in legatura cu acest caz flagrant de incalcare a legii. De aceea, va rog sa luati act de situatia pe care v-am adus-o la cunostinta si sa analizati aceasta problema in cadrul sedintei Biroului Permanent.

Cu consideratie,

Raymond LUCA

Senator PNL

Presedintele Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie 1989

NOTA: Aceeasi sesizare a fost trimisa si presedintei Camerei Deputatilor, dna Roberta Alma ANASTASE.





4. INTERPELARE

Adresata: Domnului ministru Ion BAZAC Ministerul Sanatatii Publice

De catre: Domnul senator Raymond LUCA, circumscriptia electorala nr. 43, colegiul uninominal 2, Strainatate

Obiectul interpelarii: problematica copiilor diagnosticati cu tulburari din spectrul autist (TSA)

Potrivit Asociatiei Parintilor Copiilor cu Autism, in Romania sunt peste 30 000 de copii care sufera de tulburari din spectrul autist (TSA). Din pacate, numarul lor exact nu se cunoaste, din cauza faptului ca ei sunt inclusi in categoria generala a copiilor cu handicap.

Problematica si nevoile copiilor cu autism sunt abordate inca marginal sau conjunctural de catre autoritati si de catre societate in ansamblul ei. Tin sa reamintesc faptul ca si copiii care sufera de autism trebuie sa beneficieze de drepturile lor cetatenesti. De asemenea, si lor trebuie sa li se asigure tratamentul de recuperare adecvat si trebuie sa fie inclusi intr-un program educational potrivit situatiei lor speciale.

Ordinul nr. 288/2006 al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului prevede aprobarea standardelor minime obligatorii privind managementul de caz in domeniul protectiei drepturilor copilului. Aceasta prevedere legislativa ar trebui sa constituie o minima garantie a faptului ca un copil cu nevoi speciale/dizabilitati beneficiaza de servicii potrivite nevoilor. Ordinul se refera, din pacate, numai la copiii care au certificat de handicap. Va pot spune, spre comparatie, ca in Statele Unite ale Americii copiii care sufera de tulburari din spectrul autist sunt atent monitorizati, iar fondurile bugetare alocate anual acestei categorii sunt de ordinul zecilor de milioane de dolari. Nici in majoritatea statelor Uniunii Europene acesti copii nu sunt ignorati, ei fiind inclusi in programe educationale speciale, totodata fiindu-le asigurate tratamentele adecvate.

Personal, sunt de parere ca o evidenta mai exacta a numarului copiilor care sufera de aceasta afectiune ar contribui la imbunatatirea masurilor luate in vederea diminuarii incidentei cazurilor de autism.

De aceea, domnule ministru, va rog sa precizati:

1. Cand se va realiza o baza de date unitara referitoare la copiii cu autism?

2. Ce masuri intentionati sa luati in vederea instituirii unor servicii specializate pentru recuperarea sau reabilitarea acestor copii?

Solicit raspuns in scris si oral.

Senator Raymond LUCA

9 martie 2009

NOTA: In urma acestei interpelari, Ministerului Sanatatii a formulat urmatorul raspuns:

Ministerul Sanatatii a raspuns, prin adresa 2276 din 20.03.2009, la interpelarea formulata de domnul senator Raymond Luca in data de 9.03.2009. Ministerul precizeaza ca Centrul National de Sanatate Mintala, o unitate aflata in subordinea sa, a stabilit o serie de obiective in domeniul imbunatatirii asistentei medicale acordate copiilor cu autism. Aceste obiective sunt:

- identificarea numarului de copii/adulti cu autism si distributia acestora regionala;

- stabilirea unui procedeu standard de raportare trimestriala a cazurilor de autism;

- elaborarea unor protocoale standard de referire a cazurilor, de la identificarea unor semne de autism, la evaluare functionala si diagnostic;

- stabilirea unor protocoale medicale terapeutice si a unor protocoale standard de recuperare psihoeducationala agreate de MS, CNAS, MECI si MMFPS;

- crearea unui Centru de Zi Pilot, cu rol de interventie si formare a profesionistilor din cadrul Centrelor de Sanatate Mintala;

- formarea unui sistem de acreditare a profesionistilor care ofera servicii de interventie comportamentala, sociala si emotionala copiilor cu autism;

- campanie de informare a populatiei privind autismul – pentru cresterea gradului de constientizare si cresterea accesului la serviciile de evaluare functionala si diagnostic.

In ceea ce priveste crearea unei baze de date referitoare la copiii cu autism, Ministerul precizeaza ca Centrul National de Sanatate a demarat un proiect in acest sens, in colaborare cu Organizatia Mondiala a Sanatatii si apreciaza ca pana in acest moment nu exista o baza de date specifica a persoanelor cu acest tip de tulburari. Totodata, ministerul de resort precizeaza ca actiunea de depistare a cazurilor de autism va debuta in prima etapa prin screening-ul acestei afectiuni in regiunile unde exista serviciile/departamentele de evaluare complexa in autism prin instruirea medicilor de familie, a pediatrilor si educatorilor din comunitate.

Ministerul Sanatatii are in vedere urmatoarele masuri pentru recuperarea si reabilitarea copiilor cu tulburari din spectrul autist:

- formarea unei mase critice de profesionisti, capabile sa furnizeze servicii standardizate medicale, psihologice si educationale care sa raspunda nevoilor copiilor cu tulburari din spectrul autist;

- formarea unui grup de formatori nationali din cadrul echipelor de profesionisti din Centrele de Sanatate Mintala in utilizarea pachetului de instrumente de screening, evaluare functionala si diagnostic;

- formarea echipelor din cadrul serviciului social de evaluare complexa in evaluare si diagnosticul autismului;

- dezvoltarea a 5 servicii/departamente regionale de evaluare complexa a copiilor cu autism in cadrul serviciilor Centrelor de Sanatate Mintala, la care pot avea acces toti copiii;

- determinarea numarului si a distributiei regionale a copiilor/adultilor cu autism;

- elaborarea unor protocoale standard de referire a cazurilor de la identificarea unor semne de autism, la evaluare functionala si diagnostic;

- revizuirea, in termen de urgenta, a legislatiei pentru copiii diagnosticati cu autism si recunoasterea autismului la persoanele peste 18 ani ca diagnostic, precum si dezvoltarea de servicii specializate pentru acesti adulti in cadrul serviciilor Centrelor de Sanatate Mintala pentru adulti.

In acest scop, un grup de lucru cu reprezentanti ai MS, MECI, MMFPS si CNAS se va constitui pentru elaborarea proiectului de lege.

Totodata, Ministerul Sanatatii precizeaza ca in prezent exista un proiect de infiintare (construire) a unui Centru de Zi pentru copiii cu tulburari din spectrul autist, in perimetrul Spitalului de Psihiatrie Titan “Dr. Constantin Gorgos”, spital ce are in componenta sa un Stationar de Zi pentru Copii si Adolescenti, care acorda asistenta acestor copii din anul 1986. Proiectul este in valoare de 3.873.000 Euro, buget din care statul roman trebuie sa acopere 1.000.000 Euro, diferenta putand fi acoperita din fondurile guvernului norvegian. Centrul urmeaza sa ofere servicii complexe medico-psiho-educationale si se poate constitui intr-un centru de formare pentru specialistii din domeniu.

NOTA: Domnul senator Raymond Luca va reveni cu o intrebare referitoare la acest subiect, peste 6 luni, pentru a verifica stadiul proiectelor enumerate de Ministerul Sanatatii in raspunsul sau.

5. INTREBARE

Adresata: Doamnei ministru Ecaterina ANDRONESCU Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii

De catre: Domnul senator Raymond LUCA, circumscriptia electorala nr. 43, colegiul uninominal 2, Strainatate

Obiectul intrebarii: problematica copiilor diagnosticati cu tulburari din spectrul autist (TSA)

Potrivit estimarilor realizate de catre Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism, in Romania sunt peste 30 000 de copii care sufera de tulburari din spectrul autist (TSA). Din pacate, numarul lor exact nu se cunoaste, din cauza faptului ca ei sunt inclusi in categoria generala a copiilor cu handicap. Din pacate, in tara noastra copiii care sufera de astfel de tulburari nu beneficiaza de o atentie speciala, neexistand un pachet legislativ care sa le ofere accesul la un tratament adecvat, atat din punct de vedere medical, cat si din punct de vedere educational.

In acest sens, pe 27 octombrie 2008, mai multe personalitati ale vietii publice romanesti au adresat institutiilor publice, prin intermediul cotidianului „Jurnalul National”, o scrisoare deschisa in care solicitau, printre altele, respectarea legilor in vigoare care sprijina integrarea copiilor cu nevoi speciale in gradinitele si scolile publice. Scrisoarea a fost semnata de alte cateva mii de persoane. Exista asadar un real interes al opiniei publice pentru aceasta problema.

Una dintre problemele majore cu care se confrunta copiii care sufera de tulburari din spectrul autist este aceea ca sistemul educational institutionalizat este impropriu pentru pregatirea lor. Mai mult, ne confruntam cu lipsa profesorilor de specialitate, pregatiti in vederea instruirii copiilor cu astfel de probleme.

Va rog sa precizati doamna ministru:

1. In ce masura ministerul pe care il conduceti are in plan introducerea unui pachet legislativ menit sa vina in intampinarea problemelor acestei categorii speciale de copii?

Solicit raspuns in scris si oral.

Raymond LUCA

Senator PNL

16 martie 2009

NOTA - Ministerul Educatiei a formulat urmatorul raspuns:

Referitor la intrebarea formulata de dumneavoastra, transmisa Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii, suntem in masura sa va comunicam urmatoarele:

Autismul este un tip de dizabilitate cu un spectru foarte complex. In trecut, copiii cu autism se scolarizau in unitati de invatamant special, unde beneficiau de terapii specifice de reabilitare si compensare prin intermendiul profesorilor psihopedagogi si de un curriculum specific, diferit de curriculumul scolii de masa.

In ultimii ani, un numar tot mai mare de copii cu autism au fost integrati in scolile de masa, fapt care presupune dezvoltarea de servicii educationale in cadrul acestor scoli. In acest moment, legislatia permite ca acesti copii sa beneficieze de servicii educationale prin intermediul profesorului de sprijin/itinerant, de planuri educationale individualizate, de terapii specifice acordate de profesorii psihopedagogi din centrele de resurse.

Centrul National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamantul Preuniversitar a postat pe site-ul www.edu.ro, pentru dezbatere publica, un curriculum pentru invatamant special care include si un plan - cadru de invatamant pentru clasele I-X, care scolarizeaza elevi cu T.S.A. (tulburari din spectrul autist).

De asemenea, mentionam ca Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii colaboreaza cu Asociatia Reninco in vederea construirii unei strategii nationale privind invatamantul copiilor cu cerinte educationale speciale, care include masuri concrete de elaborare si aprobare de acte normative referitoare la copiii cu autism, module de formare a personalului didactic care integreaza copii cu autism in clase si a cadrelor didactice care realizeaza terapiile specifice, precum si posibilitatea alocarii unui numar suficient de posturi didactice pentru specialistii de care este nevoie in educatia copiilor cu autism.

NOTA: Peste 6 luni, domnul senator Raymond Luca va adresa o noua intrebare Ministerului Educatiei, pentru a vedea stadiul in care se vor afla la data respectiva planurile privind scolarizarea elevilor care sufera de tulburari din spectrul autist.


6. INTERPELARE

Adresata: Doamnei Laura Codruta KOVESI, Procuror General, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

De catre: Domnul senator Raymond LUCA, circumscriptia electorala nr. 43, colegiul uninominal 2, Strainatate

Obiectul interpelarii: necesitatea autosesizarii Parchetului General in legatura cu incalcarea repetata a Ordonantei de Urgenta nr. 31 din 13 martie 2002, aprobata prin Legea nr. 107 din 27 aprilie 2006, privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii.

La data de 10 ianuarie 2007, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER) si Asociatia Evreilor Romani Victime ale Holocaustului (AERVH) au depus o plangere penala impotriva profesorului universitar Ion Coja, pentru faptul ca acesta a negat, in repetate randuri, existenta Holocaustului pe teritoriul Romaniei. Motivul principal care a stat la baza plangerii penale a fost scrisoarea pe care Ion Coja a adresat-o, la 29 noiembrie 2006, presedintelui Romaniei, Traian Basescu, scrisoare intitulata "Adevarul despre asa-zisul Holocaust din Romania". In acea scrisoare, Ion Coja afirma ca " In Romania nu a fost nici un Holocaust. Nici macar in vizita. Nici (...) Holocaust, nici (...) genocid, nici (...) pogrom."

Ion Coja a negat astfel un adevar istoric, sustinut si de concluziile raportului Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, constituita la 22 octombrie 2003, bugetul si componenta ei fiind aprobate prin Hotararile de Guvern nr. 227/20.02.2004 si 672/5.05.2004. Lucrarile Comisiei au fost prezidate de Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace si membru de onoare al Academiei Romane. Concluzia Comisiei a fost aceea ca "un procent semnificativ al comunitatii evreiesti din Romania a fost distrus in perioada celui de-al doilea razboi mondial." Totodata, din raportul final reiese faptul ca "autoritatile romane poarta principala responsabilitate, atat pentru planificarea, cat si pentru punerea in practica a Holocaustului.

"

26. Raspunsul meu la scrisoarea domnului ministru Teodor Baconschi (nota: scrisoarea trimisa de catre domnul Baconschi se gaseste mai jos):

Stimate domnule ministru,

Apreciez initiativa ministerului pe care il conduceti in ceea ce priveste atragerea de investitii straine in Romania. Este de admirat deschiderea dumneavoastra fata de toate partidele politice, avand in vedere faptul ca toti cei 137 de senatori ai Romaniei sunt invitati sa contribuie la acest demers.

Cu toate acestea, sunt uimit (ca sa nu spun de-a dreptul amuzat) de faptul ca, desi in Senatul Romaniei sunt doar doi reprezentanti ai Diasporei (eu fiind unul dintre acestia), am primit cu totii aceeasi scrisoare şablon. Nu inteleg cum este posibil ca la un asemenea nivel (vorbim totusi despre Ministerul roman al Afacerilor Externe, nu despre alta institutie!) sa nu se verifice in amanunt o informatie care e la indemana oricui. Practic, dumneavoastra ati semnat o scrisoare ca primarul, solicitandu-mi sprijinul pentru atragerea de investitii straine in colegiul pe care il reprezint. Mai exact, pentru colegiul 2, circumscriptia electorala nr. 43 Strainatate! Ar fi de-a dreptul hilar, daca n-ar fi trist. Poate dumneavoastra ati avut intentia sa-mi solicitati sprijinul pentru a atrage investitii in Romania, DIN colegiul meu si nu invers. Asa da, ar fi avut logica. Dar situatia inversa este de-a dreptul caraghioasa.

         Trebuie sa recunosc faptul ca aveti umor, chiar daca involuntar.

         In speranta ca astfel de scapari nu se vor mai repeta, va asigur de sprijinul meu in ceea ce priveste probleme Diasporei romanesti din colegiul pe care il reprezint. Probleme care, dupa cum bine stiti, nu sunt deloc putine.